MDРУEN
Precedent |  Știri  |  Next

Anunțul despre desfășurarea Concursului Naţional al Tinerilor Jurişti

Compania de consultanţă juridică „Brodsky Uskov Looper Reed & Partners”, una dintre cele mai notorii companii juridice şi de consulting din Republica Moldova, printre clienţii căreia se numără societăţi comerciale, reprezentanţe şi filiale ale unor importante entităţi şi organizaţii internaţionale cu renume mondial şi European Law Students’ Association din Republica Moldova (ELSA), cea mai mare organizaţie internaţională a studenţilor de la drept şi a tinerilor jurişti care reuneşte peste 35000 membri, anunţă despre organizarea proiectului „Concursul Naţional al Tinerilor Jurişti”.

Proiectul are drept scop selectarea a 3 participanţi care vor efectua un stagiu de practică cu durata de pînă la 3 luni, la compania de consultanţă juridică „Brodsky Uskov Looper Reed & Partners”, cu posibilitatea de a fi angajaţi în cadrul companiei.

Concursul va fi desfăşurat în 3 etape. Prima etapă (proba scrisă) va avea loc pe data de 26 martie 2016. 

Sunt eligibili pentru participarea la prima probă a concursului: studenţii de la facultăţile de drept din Republica Moldova, inclusiv masteranzii şi persoanele care şi-au finisat studiile în anul 2015.

Pentru a participa la concurs este suficient:
  • Să expediaţi un mesaj pe adresa de e-mail: elsarepublicamoldova@gmail.com, în care veţi indica numele, prenumele, anul de studii, universitatea şi numărul de contact, sau
  • Să sunaţi persoana responsabilă la numărul de telefon 069167907 (Dan Nicoară).

Detaliile privind locul şi ora desfăşurării concursului vă vor fi comunicate după ce veţi confirma prezenţa la concurs.

Cu respect,
Echipa Organizatorilor.
 
"Brodsky Uskov Looper Reed & PartnersEuropean Law Students’ Association din Republica Moldova (ELSA).
 
 
 

Utilizator

Linie fierbinte

Anticamera USEM

+373 22 509 122
+373 22 509 127
info@usem.md

Anticamera Liceului
+373 22 509 131
liceul.european@yahoo.com

Adresați o întrebare